Singurul adapost pentru oamenii strazii din municipiu isi reia activitatea de la 1 octombrie


Intră acum și în grupul de

Centrul de noapte “Lumină Lină” al Bisericii “Sf. Vineri”, singurul centru de acest gen din Suceava, îşi reia oficial activitatea, începând cu data de 1 octombrie 2012.

“După data de 1 octombrie 2012, aşteptăm şi ajutorul Primăriei din Suceava, care ne-a sprijinit şi anul trecut. Avem nevoie de susţinere financiară, deoarece, ca şi anul trecut, odată cu venirea frigului va creşte şi numărul beneficiarilor.

Întreţinerea centrului este foarte costisitoare pe timp de iarnă, întrucât ne angajăm să le oferim oamenilor străzii, care ne solicită ajutorul, o masă caldă, dar şi produse auxiliare de îngrijire corporală (pastă de dinţă, săpun, detergenţi)”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Geanina Paveliuc, şeful Centrului de noapte “Lumina Lină”.

Potrivit acesteia, pe timpul verii şi în momentul de faţă, la centru înnoptează zilnic în jur de 10 persoane. Numărul acestora creşte odată cu scăderea temperaturilor de afară. Reamintim că în luna februarie a anului trecut a fost înregistrat cel mai mare număr de oameni ai străzii cazaţi, 67 la număr, asta în condiţiile în care lunar aproximativ 20 de persoane primesc îngrijire la “Lumina Lină”. Capacitatea maximă a centrului este de 150 de persoane.

“Deşi în regulamentul de ordine interioară a Asociaţiei << Lumina Lină >> scrie că primim la centru doar persoane din judeţul Suceava, şi în iarna anului trecut am încălcat această condiţie. Am întins o mână de ajutor şi oamenilor străzii proveniţi din Bucureşti, Satu Mare, Timişoara, Paşcani, Tulcea, Iaşi”, a spus Paveliuc.

Totodată, aceasta a reamintit faptul că oamenii care solicită serviciile centrului de noapte de la Suceava sunt obligaţi să respecte regulamentul de ordine interioară al adăpostului. Cu alte cuvinte, nu au voie să fumeze, să consume băuturi alcoolice şi să deţină arme albe în interiorul centrului. De asemenea, odată veniţi la centru, oamenii sunt obligaţi să treacă întâi pe la duş, să îşi facă igiena personală, iar după ora 22.00, iarna, nu mai iese nimeni din incinta adăpostului.

Asociaţia “Lumină lină” şi centrul cu acelaşi nume există şi funcţionează prin implicarea protopopului Minu Mititelu, parohul de la “Sf. Vineri”, dar şi prin contribuţia Primăriei Suceava, care plăteşte salarii şi utilităţile centrului. Centrul este situat în incinta Bisericii “Sfânta Vineri” din cartierul George Enescu.

Persoanele care doresc să doneze produse alimentare şi îmbrăcăminte pentru oamenii străzii, o pot face la Centrul de noapte “Lumină Lină” din Suceava.


Intră acum și în grupul de